0 comments

Concert Iulius Mall, 2 decembrie 2010

Formația OM îmi dă ocazia să îmi amintesc din nou și din nou că trăiesc. Poate sună pompos, însă sunt unele momente în viață care îți lasă amintiri profunde pe retina creierului. Ziua persoanelor cu dizabilități de la Iulius Mall este unul dintre aceste momente. Și asta nu pentru ca NOI am cântat :) . Și nici pentru că mi-a căzut greu pizza de după concert. A fost un întreg context de evenimente care a făcut totul special.

Îmbinarea locației, Iulius Mall, cu ocazia pentru care am cântat, Ziua persoanelor cu dizabilitati, este una care mie personal îmi evocă, la prima vedere, unele discordanțe. Imaginați-vă pe de o parte o furnicărie de oameni ieșiți la shopping, tumultul grabei de a nu întârzia undeva, haosul provocat de toate luminile, mirosurile și sunetele care te asaltează de la intrare, iar pe de altă parte o scenă amplasată în mijlocul mall-ului, pe care intrau și ieșeau diferiți artiști cu dizabilități. Vi se pare ceva ciudat în această imagine? Pe mine unul, m-a impresionat faptul că aceste persoane, deși au o viață atât de dificilă, au totuși puterea de a zâmbi… din inimă.

Și din nou, este unul dintre acele momente în care îți spui: cât de puțin apreciez ceea ce am și cât de puțin îmi pasă de cei din jurul meu. În circumstanțele date, acest gând zboară foarte natural de la un neuron la celălalt, până când se tamponează de impulsul unui zâmbet plin de bucurie și în același timp, plin de amărăciune. Este păcat că mulți dintre noi, când ne uităm la o persoană cu handicap, vedem doar suprafața: și-anume corpul acelei persoane cu anumita sa deficiență. În iureșul vieții noastre ocupate, uităm că noi de fapt suntem un suflet într-un corp și că celălalt suflet este la fel ca și noi toți: frumos și sclipitor. Și a fi OM înseamnă mai mult decât a avea un corp normal sau o minte ascuțită. A fi OM înseamnă a te uita în ochii celuilalt și a vedea sufletul din interior și nu haina (corpul) mai mult sau mai puțin sclipitoare pe care o poartă acel suflet.

În timp ce toate aceste gânduri îmi șuierau prin tărtăcuță, simt o smucitură și aud o pocnitură. Smucitura era de la Oxana care mă trăgea pe scenă (cică trebuia să începem), iar pocnitura nu știu de unde venea, însă m-am gândit s-o menționez doar așa, ca efect descriptiv ;) ”Toate ca toate… dar concertul cum a fost?” (vă întrebați poate)

Mai bine las imaginile să vorbească de la sine. De această dată, sonorizarea a fost mai bună ca la Alba Iulia, având în vedere și faptul că în mall era totuși peste 0 grade :) . Reglajele nu sunt însă cele mai reușite și astfel tobele sunt cam timide, însă am avut un membru surpriza: pe parcursul video-ului veți putea auzi (și la un moment dat vedea) o tamburină din public. Era una dintre entuziastele persoane cu sindromul down care asista activ la evoluția noastră :) . Nu întotdeuna pe ritm, însă acompanierea este mult apreciată ;)                                                                                                                                                                                                                                          Aceasta este una dintre noile noastre piese, numită OMhariOM, pe care sperăm că vom reuși să o înregistrăm în curând și să o postăm pe site.

Iar pentru cei care mai au încă răbdare, avem și câteva imagini. Restul le vom posta în secțiunea ”Foto” a site-ului, într-un album separat.

În următoarea perioadă, cu ocazia Crăciunului, ne vom pregătii pentru o serie de evenimente (concerte, teatru, jonglerii etc.) dedicate persoanelor defavorizate: orferlinate, case de bătrâni, romi, centre ale persoanelor cu dizabilități etc. Unele evenimente vor fi publice, așa că le vom posta pe site și pe facebook.

Nu uitați să lăsați comentarii sau alte impresii dacă doriți. Profilul nostru de Facebook este “formatia OM“, iar email-urile noastre sunt: info@om-band.com și om@om-band.com.

Vă așteptăm cu entuziasm și la viitoarele noastre evenimente!

Spiritul OM fie cu voi! :D

Click to share thisClick to share this