0 comments

Am venit, ne-am bucurat si-am...cantat!

Simțind o furnicătură în zona piciorului stâng, încerc să mă ridic. Pânza care îmi înfășura capul începuse să o ia la vale. În următoarea secundă o urmez și eu, iar fața mi se oprește în fermoar. După cele câteva secunde necesare pentru restabilizare și reconștientizare îmi amintesc de faptul că instalasem cortul în pantă și că înainte să mă culc îmi promisesem să nu mă mir când o sa mă trezesc cu picioarele la deal.

Suntem la Fân Fest! Fericiți că putem contribui cu arta noastră la proiectul ”Salvați (frumoasa) Roșia Montană”, ne îmbrăcăm de scenă și facem ultimele pregătiri înainte să urcăm pe platoul unde se adună lumea. La sound check totul e în regulă. Microfoane- prezente, boxe – prezente, scenă- prezentă, public- prezent. O singură prezență n-am anticipat-o: un nor cenușiu ce se apropia dinspre nord est. ”Nu plouă. Am dat comandă de vreme bună” spune zâmbind Tudor (unul dintre organizatori). Asigurați din surse atât de autorizate, ne asezăm relaxați, moment în care, instant, o grindină cât bilele de golf (n.b. poate exagerez puțin) își revărsă delicat povara fix pe prea frumosul platou. Nu-i bai! Oamenii au venit pregătiți. În pantaloni scurți si tricouri au dat fuga de s-au îngesuit cu toții care pe unde, până ce, după vreo 10 minute de ropoteală și un strat de 15 cm de gheață (n.b. nu mai țin minte dacă exagerez), totul se liniștește din nou, soarele iese și el, iar oamenii încep sa îmbobocească de sub terase și corturi. Presupun că Tudor vorbise să nu plouă, că grindina e ok, te face să te simți așa … viu :)

Fân Fest a fost o experiență de neuitat. Din toate punctele de vedere :) Ne bucurăm că am fost invitați și vrem să împărtășim un mic video de la concertul nostru.

Vizionare fără peripeții!

Click to share thisClick to share this